Sisteme de operare

Un sistem de operare, prescurtat SO (engleză Operating system, prescurtat OS), reprezintă un produs de tip software care este parte componentă a unui sistem, echipament sau aparat computerizat, şi care se ocupă de gestionarea şi coordonarea activităţilor acestuia. Sistemul computerizat poate fi un computer, o staţie de lucru (workstation), un server, un PC, un notebook, un smartphone, un aparat de navigaţie rutieră sau şi un alt sistem cu "inteligenţă" proprie. Sistemul de operare joacă şi rolul de gazdă pentru aplicaţiile care rulează pe echipamentul (hardware-ul) respectiv.

Exemple de sisteme de operare:
* BS2000, BS3000
* DOS, PC-DOS, MS-DOS
* Linux, AIX, HP-UX
* Mac OS
* Solaris
* Ubuntu
* UNIX
* Windows-toate editiile de la 1.0 la Windows 7, Vista XP etc.

Funcţiile sistemului de operare

Pentru a îndeplini rolul de interfaţă între hardware ţi utilizatori, un sistem de operare trebuie să fie capabil îndeplinească următoarele funcţii:

1. Oferirea posibilităţii de lansare în execuţie a programelor de aplicaţie. In acest sens, sistemul de operare trebuie să dispună de:

- un editor de texte
- un translator
- un editor de legături

2. Alocarea resurselor necesare executării programelor, se realizează prin identificarea: programelor ce se execută, a necesarului de memorie, a dispozitivelor periferice ţi a cerinţelor privind protecţia datelor.

3. Facilităţi pentru compresia datelor, sortare, interclasare, catalogarea şi întreţinerea bibliotecilor, prin programele utilitare disponibile.

4. Planificarea execuţiei lucrărilor după anumite criterii, pentru utilizarea eficientă a unitaţii centrale de prelucrare.

5. Asistarea execuţiei programelor prin comunicaţia sistem calcul-utilizator, atât la nivel hardware, cât şi la nivel software.

Componentele sistemului de operare

Majoritatea sistemelor de operare, pentru a răspunde rolului de interfaţă hardware utilizatorii, sunt organizare pe două niveluri:

- nivelul fizic, care este mai apropiat pe partea hardware a sistemului de calcul, interferând cu aceasta prin intermediul unui sistem de înteruperi.

- nivelul logic, care este mai apropiat de utilizator, interferând cu acesta prin intermediul unor comenzi, limbaje de programare, utilitare, etc.

Potrivit acestor două niveluri, sistemele de operare cuprind în principal două categorii de programe:

- programe de control ţi comandă, cu rolul de coordonare şi control a tuturor funcţiilor sistemelor de operare, cum ar fi: procese de intrare-ieşire, execuţia întreruperilor, comunicaţia hardware-utilizator;

- programe de servicii(prelucrări), care sunt executate sub supravegherea programelor de comandă ţi control, fiind utilizate de programator pentru dezvoltarea programelor sale de aplicaţie.

Dezvoltări ale sistemelor de operare

Primele sisteme de operare realizau prelucrarea pe loturi de programe. Comunicarea operaţiilor ce urmau să se realizeze se făcea prin intermediul unui limbaj de comandă care permitea interpretarea instrucţiunilor adresate sistemului, precum şi tratarea situaţiilor de eroare. Sistemele de acest tip funcţionau în regim de monoprogramare.

UCP(unitatea centrală de prelucrare) poate executa numai o instrucţiune într-o anumită cuantă de timp ţi nu poate opera decât cu date ce se găsesc în memoria internă; dacă dispozitivele periferice de intrare sunt lente în furnizarea datelor sau programelor către memoria internă, UCP trebuie să aţtepte transferul datelor/programelor în memoria internă de a începe execuţia programului.

Dacă sistemul de calcul dispune de un sistem de operare simplu, atunci prelucrarea mai multor programe se realizează serial, ceea ce conduce la o ineficientă utilizare a UCP.